Debian GNU/Linux 4.0 -- Notele de lansare pentru Etch-și-jumătate (Etch-And-A-Half)
Introducere
În versiunea intermediară Debian 4.0r4 au fost adăugate pachete suplimentare
pentru a mări setul de componente hardware suportate de Debian 4.0 (etch
).
Acestea includ pachete pe baza nucleului Linux 2.6.24 și drivere pentru sistemul
de ferestre X. Instalarea pachetelor suplimentare nu este necesară și nu se va
face automat. Această actualizare nu reprezintă o schimbare în suportul pachetelor
existente.
Nucleul existent, bazat pe 2.6.18, va fi și în continuare nucleul implicit
pentru versiunea etch.
Pachete noi
- linux-2.6.24
Au fost adaugate noi packete linux-image și alte pachete conexe pentru a
beneficia de multe drivere noi și actualizate. Vedeți secțiunea Limitări
a acestui document pentru mai multe informații.
- xserver-xorg-video-intel
A fost inclus un nou driver X pentru a adăuga suport pentru dispozitivele
965GM, 965GME, G33, Q35, Q33 și GM45 (id-uri PCI 0x2A02, 0x2A12, 0x29B2,
0x29C2, 0x29D2 și 0x2A42). Este posibil ca anumite plăci suportate de driverul
xserver-xorg-video-i810 să funcționeze mai bine cu driverul
xserver-xorg-video-intel. Acestea includ dispozitivele 945GM, 946GZ, 965G și
965Q.
Pachete actualizate din etch
Câteva pachete existente din etch au fost actualizate pentru a adăuga suport
pentru dispozitive noi și pentru compatibilitate cu nucleul 2.6.24:
- aboot
Suport pentru încărcarea nucleelor recente.
- sysvinit
Comanda shutdown a fost actualizată pentru a opri discurile corect.
- wireless-tools
A fost scoasă o avertizare incorectă de incompatibilitate.
- firmware-nonfree
Au fost adăugate componente firmware pentru utilizarea cu nucleul 2.6.24.
- xserver-xorg-video-nv
A fost inclus un driver X actualizat pentru a putea fi folosit cu adaptoare
grafice NVIDIA (notabilă fiind seria GeFORCE 8), care anterior nu aveau suport. Pachetul
xserver-xorg-video-nv actualizat suportă plăci NVIDIA Riva, TNT, GeFORCE și
Quadro.
Instalarea versiunii Etch-și-jumătate
Începând cu această versiune sunt două metode pentru instalarea versiunii
Debian 4.0 (etch
).
- Instalare folosind programul de instalare Debian 4.0 (
etch
)
Dacă componentele dumneavoastră sunt suportate suficient de instalatorul
standard etch puteți folosi medii obișnuite de instalare etch pentru a
instala sistemul și după aceea să migrați la nucleul etch-și-jumătate
.
Această opțiune este cea mai bună pentru utilizatorii care au deja un sistem
instalat cu etch sau nu doresc să obțină medii de instalare noi, dar doresc
să adauge componente care nu sunt suportate decât de nucleul
etch-și-jumătate
.
Informații despre obținerea și folosirea programului de instalare Debian 4.0
(etch
) sunt disponibile aici.
- Instalare folosind programul de instalare curent Debian
lenny
Începând cu Beta 2, programul de instalare lenny folosește un nucleu foarte asemănător
cu cel din etch-și-jumătate
și are un mod de compatibilitate pentru
instalarea versiunii etch. Această opțiune este cea mai bună pentru utilizatorii
a căror componente sunt suportate de nucleul din etch-și-jumătate
dar nu sunt suportate de programul de instalare etch obișnuit. Informații despre
obținerea și utilizarea unui instalator bazat pe lenny
sunt
disponibile aici.
Limitări
- Debian nu garantează că toate componentele suportate de nucleul 2.6.18
implicit din etch sunt deasemeni suportate și de nucleul 2.6.24 și nici
că toate programele incluse în etch vor funcționa corect cu nucleul mai nou.
- Migrarea de la nucleul 2.6.18 etch la 2.6.24
etch-și-jumătate
va
funcționa în multe cazuri dar nu este garantat că va reuși. Vor fi suportate
actualizări de la amândouă nucleele către nucleul oferit de următoarea
versiune stabilă (lenny
).
- În nucleele 2.6.24 nu sunt disponibile toate funcțiile nucleului 2.6.18
etch. Acestea includ variantele Xen și server virtual.
- Pachetele cu module de nucleu externe oferite în etch nu sunt garantate
să funcționeze corect cu nucleul 2.6.24.
Note specifice anumitor componente
- Plăci de rețea Broadcom NetXtreme II
Driverul bnx2 pentru plăci de rețea Broadcom NetXtreme II a fost modificat
să încarce fișiere firmware de pe sistemul de fișiere. Aceste fișiere
firmware sunt disponibile în pachetul
firmware-bnx2
din secțiunea non-free a arhivei. Sisteme care necesită driverul bnx2
trebuie să aibă pachetul firmware-bnx2 instalat pentru a funcționa cu
nucleul 2.6.24 etch-și-jumătate
. Aceste dispozitive nu vor fi
disponibile în momentul instalării dacă folosiți programul de instalare bazat pe
lenny
.
- Adaptoare Intel 3945/4965 pentru rețea fără fir
Sistemele care folosesc adaptoare pentru rețele fără fir bazate pe
Intel 3945 și 4965 trebuie să aibă fișierele firmware corespunzătoare
instalate pentru a funcționa cu nucleul 2.6.24 etch-și-jumătate
.
Aceste fișiere firmware sunt disponibile în pachetul
firmware-iwlwifi
din secțiunea non-free a arhivei. Pentru informații despre migrarea
de la driverul ipw3945 la iwl3945 ar trebui să vedeți
informațiile pentru tranziție.
- Dispozitive de sunet Cirrus Logic
Sound Fusion
Driverul snd-cs46xx nu mai este disponibil în nucleul etch-și-jumătate
din motive legale.
- ARM ip32x (Thecus N2100, IO-Data GLAN Tank)
- A fost rezolvată o problemă în driverul de rețea r8169 ce cauza
probleme NFS pe Thecus N2100 (vedeți raportul de problemă
#452069).
- Thecus N2100 acum se oprește corect.
- Mulțumită lui Riku Voipio acum este inclus suport pentru senzorul folosit
la controlul ventilatorului.
- ARM ixp4xx (Linksys NSLU2)
- Este inclus un nou driver Ethernet, scris de Krzystof Halasa.
Acest driver este inclus în nucleu în timp ce driverul folosit în
nucleul mai vechi pentru etch (2.6.18) nu mai este actualizat.
- O problemă de nucleu cu dispozitive md mapate pe biți (eng. bitmapped) a fost
rezolvată (vedeți problema
#443373).
- Mai multe module au fost activate, de exemplu, există mai multe module netfilter.
- Sisteme Alpha bazate pe SRM
programul aboot folosit la încărcarea sistemelor Alpha bazate pe firmware
SRM a fost actualizat pentru a putea încărca imagini de nucleu recente.
Dacă instalați un sistem etch nou folosind programul de instalare bazat pe lenny
va fi instalat automat un pachet aboot actualizat. Pentru a migra un sistem
etch existent la nucleul 2.6.24 etch-și-jumătate
trebuie să instalați
cea mai recentă versiune a packetului aboot și să actualizați manual blocul
de încărcare de pe disc cu comanda swriteboot. Vedeți swriteboot(8) pentru
mai multe informații.