Avertisment! Această traducere este prea veche, vă rugăm să vedeți originalul.

Cum să ne contactați

Debian este o organizație mare și are multe metode de contact. Această pagină descrie diverse metode de a contacta Debian, dar nu este exhaustivă. Te rugăm să consulți celelalte pagini web pentru alte metode de contact.

Te rugăm să ții cont că majoritatea adreselor de e-mail de mai jos reprezintă liste publice cu arhive publice. Citește informațiile despre declinarea responsabilității înainte de a trimite mesaje.

Limba engleză este limba comună folosită pentru comunicarea cu dezvoltătorii Debian. De aceea te rugăm ca primul contact cu dezvoltatorii să fie în engleză. Dacă acest lucru nu este posibil, contactează lista utilizatorilor pentru limba dumneavoastră. Pentru limba română poți contacta lista traducătorilor pentru limba română.

Informații generale

Majoritatea informațiilor despre Debian sunt colectate pe siteul nostru web https://www.debian.org/, așa că te rugăm să-l navighezi și să folosești funcția de căutare înainte de a ne contacta.

Lista noastră de întrebări frecvente (FAQ) conține răspunsuri pentru multe întrebări.

Întrebările despre proiectul Debian în general pot fi trimise pe lista de e-mail debian-project, la debian-project@lists.debian.org. Te rugăm să nu trimiți întrebări despre utilizarea Linux pe această listă, citește despre asta mai jos.

Instalarea și folosirea Debian

Dacă ești sigur că documentația inclusă pe mediile de instalare și pe siteul nostru web nu conține soluția pentru problema ta, există o listă de e-mail foarte activă pentru utilizatori, debian-user, unde utilizatori și dezvoltatori Debian iți pot răspunde la întrebări. Toate întrebările privind

ar trebui trimise către această listă. Doar subscrie la debian-user și trimite întrebarea ta la debian-user@lists.debian.org.

În plus, există liste de e-mail pentru vorbitori de diverse limbi. Consultați informațiile de înscriere pentru liste internaționale.

Deasemenea, poți urmări listele noastre de e-mail ca grupuri de știri folosind o intefață web, cum ar fi Google.

Dacă crezi că ai găsit o problemă în programul de instalare, trimite informații la debian-boot@lists.debian.org sau raportează o problemă la pseudo-pachetul debian-installer.

Publicitate / Presă

Cei care doresc informații pentru articole sau să trimită știri pentru pagina noastră de știri pot lua legătura cu departamentul nostru de publicitate.

Evenimente / Conferințe

Invitații pentru conferințe și expoziții sau alte evenimente ar trebui trimise la departamentul de evenimente. Cereri pentru afișe, postere și participări la evenimente europene pot fi trimise la lista de evenimente pentru Europa.

Ajută Debian

Dacă dorești să contactezi Debian pentru a iți oferi ajutorul, pentru început vezi diversele metode de a ajuta.

Dacă dorești să întreții un site-oglindă (mirror) Debian, vezi paginile despre siteuri-oglindă Debian. Siteuri noi pot fi înregistrate folosind acest formular. Problemele cu siturile existente pot fi raportate la mirrors@debian.org.

Dacă dorești să vinzi CD-uri Debian, vezi informațiile pentru distribuitorii de CD-uri. Pentru a apărea pe listă, folosește acest formular.

Raportează o problemă cu un pachet Debian

Dacă ai de semnalat o problemă (bug) într-un pachet Debian, avem un sistem de urmărire a problemelor unde poți raporta ușor problema. Te rugăm să citești instrucțiunile pentru a raporta o problemă.

Dacă dorești doar să comunici cu responsabilul unui pachet Debian, atunci poți folosi adresa de e-mail specială pentru fiecare pachet. Orice e-mail trimis la <numele pachetului>@packages.debian.org va fi retrimis responsabilului pentru acel pachet.

Dacă doresti să semnalezi în mod discret o problemă de securitate a sistemului Debian o poți face la security@debian.org.

Dezvoltare Debian

Dacă ai întrebări orientate spre development (dezvoltare) există mai multe liste pentru dezvoltare în Debian, pe care le poți folosi pentru a îi contacta pe dezvoltătorii noștri.

Lista generală pentru dezvoltare este debian-devel. Poți să subscrii și apoi să trimiți mesaje la debian-devel@lists.debian.org.

Probleme cu infrastructura Debian

Pentru a raporta o problemă cu un serviciu oferit de Debian poți trimite un raport pentru pseudo-pachetul potrivit.

Alternativ poți folosi un mesaj e-mail.

Paginile web
package: www.debian.org
debian-www@lists.debian.org
Traducătorii paginilor web
Andrei Popescu <andreimpopescu@gmail.com>, Romanian Translation Team <debian-l10n-romanian@lists.debian.org>, Ionel Mugurel Ciobîcă <I.M.Ciobica@tue.nl>
Administratorii listelor de e-mail
package: lists.debian.org
listmaster@lists.debian.org
Sistemul de urmărire a erorilor
package: bugs.debian.org
owner@bugs.debian.org

Probleme cu hărțuirea

Debian este o comunitate de oameni care valorează respectul si dialogul. Dacă ești victima oricărui fel de comportament dăunător sau dacă simți că ești hărțuit/ă, fie in cadrul unei conferințe sau sprint organizat de proiect sau prin interacțiunile generale din cadrul proiectului Debian, te rugăm sa ne contactezi pe adresa: antiharassment@debian.org.

De asemenea avem o listă completă cu diferitele poziții și adrese de folosit pentru a contacta diverse părți ale organizației.